Îmi cercetez ceasul tăcut Doar câinii se aud stingheripândind eternitatea, lătrând la umbra lunii,
din alb tavanul văruit gândesc la ziua mea de ieri
acum se lasă noaptea. şi la miracolul minciunii.
Geamul se-ntunecă la faţă În astre nu-mi văd viitorul,
şi trage draperia grea, în cărţi nu ştiu ca să citesc,
becul, în soclu de faianţă, pe ceru-nalt de trece norul
lumina nu mai vrea să dea. măcar cu ploaia mă hrănesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu