punctul lui dumnezeu

Oare suntem biologic construiţi pentru a ne putea conecta la Dumnezeu?

Cum se poate explica faptul că un bolnav al cărui creier nu mai funcţionează, care este mort cerebral, poate să audă ce se întâmplă în sala de operaţie, după ce s-a constatat decesul său clinic?

În momentul când creierul se opreşte, se percepe o altă realitate.

O parte a creierului, numită Punctul lui Dumnezeu, se pare că ne conectează direct la o energie universală, binefăcătoare, această zona situându-se în lobul temporal drept. Partea stângă adăposteşte funcţia vorbirii, a raţionamentelor, a logicii. 

Noi nu suntem un spirit în interiorul unui corp ci un suflet materializat.

De cinci mii de ani suferim de lipsa schimbului de informaţii între cei doi lobi cervicali; cel stâng(eul) predomină într-o manieră anormală, iar cel drept se atrofiază. Cu mult înaintea epocii fierului, umanitatea a trăit într-o relaţie mult mai strânsă cu Dumnezeu. Universul supranatural comunică cu al nostru, pentru că lobul drept (intuiţia)ne era dominat de cel stâng (raţiunea). În timp, lobul stâng a devenit din ce în ce mai important şi conştiinţa de sine ca individ a devenit preponderentă.

Lobul temporal drept se armonizează cu noţiunea de Fiinţă Supremă şi cu experienţele mistice, funcţionând ca un veritabil mecanism dedicat religiei. Se pare că aici, El se află în fiecare din noi, într-o zonă cu potenţial nelimitat şi neexpoatat, care permite în mod egal atât vindecarea corpului cât şi declanşarea unor viziuni mistice, o capacitate de medium şi a unor experienţe spirituale de neuitat. Lobul temporal drept ne permite să interacţionăm cu Universul, funcţionând ca o zonă supranaturală, înlesnind capacităţi de telepatie şi mai ales de comunicare cu Divinitatea (Psalmii 33,15 Matei 6.8,21.22).

La nivelul său cel mai elementar, lobul temporal drept este responsabil de dialogul cu cunoaşterea universală, începutul şi sfârşitul tuturor celor văzute şi nevăzute ale cerului şi pământului. Trăirile şi sentimentele noastre, faptele, nu dispar în vânt, ci se stochează în univers sub forma tiparelor de energie. Schimbul de energie de pe durata vieţii noastre cu energia universală e prelucrat de lobul temporal drept. Uneori, aceste mase de energie se pot exprima prin intermediul unor alte fiinţe vii sau obiecte.

Este greu să percepem imagini cu care ochii noştri nu sunt obişnuiţi. Când apar, credem că e vorba de halucinaţii, dar în realitate ele sunt percepţii ale structurilor energiilor universale.

Între ele se numără şi fantomele. Aceste suflete dezincarnate ce nu apar sub forma unui corp fizic concret ci fluid, par să reprezinte un fel de memorie a evenimentelor traumatizante, localizate într-un anumit loc.

Persoanele cu un lob temporal drept foarte sensibil sau puternic activat arată că ele au în mod frecvent percepţii asociate cu apariţii de fantome. Cele mai multe dintre ele se declanşează prin intermediul legăturii dintre lobul temporal drept cu banca universala de date, în care trecutul, prezentul şi viitorul coexistă simultan.

Studiile concluzionează că fantomele nu sunt întotdeauna apariţii ale spiritelor de pe pământ, ci sunt mai degraba amintiri încrustate în realitate. Apariţiile fantomelor implică locuri în care amintirile şi percepţiile par să locuiască în mediul înconjurător.

Energia pe care oamenii o degajă sub formă de gânduri şi sentimente nu dispare, ci se conservă în univers; fantomele par astfel eternizări vizibile ale unor trăiri omeneşti.

Forţe imateriale pot transmite un program de vindecare complet.

În straturile cele mai profunde ale realitătii materiale se află un gen de energie universală (numită Dumnezeu) care răspunde atunci când este solicitată, corectând erorile din locurile unde această energie se află localizată în organismul uman.

Din punct de vedere ştiinţific, e şocant să crezi că o forma de energie universală poate să fie inteligentă, iubitoare, blândă şi atentă la nevoile omeneşti. Rugăciunile mai eficiente sunt acelea care cer să fie incluse în planul lui Dumnezeu (facă-se voia Ta) şi nu cele cu dorinţe exprese aflate în planul persoanei care se roagă.

Apelul la imaginaţie, la psihic, la mobilizare în lupta cu boala, nu poate fi trecut cu vederea.

Toate nivelurile de organizare ale fiinţei vii sunt conectate cu altele, superioare, într-o relaţie ierarhică, astfel încât schimbările produse la un anumit nivel implică schimbări la toate nivelele. Elementul spiritual provoacă schimbări atât de puternice la nivelul sistemului imunitar, încât îi modifică organizarea la nivel subatomic, determinând vindecarea.

Trupul omenesc nu e o masă solidă, ci un sistem de particule mici sau puncte de energie, separate între ele prin spaţii şi menţinute în ansamblu printr-un câmp electric echilibrat. Când aceste particule nu se află la locul lor, boala se manifestă în corp. Vindecarea spirituală e o metodă de a repune aceste particule la locul lor şi de a le conferi armonia pierdută. Dovada cea mai evidentă se află în raporturile precise de vindecare spirituală spontană. În toate cazurile e clară implicarea lobului temporal drept, care determină mecanismul de vindecare şi restaurarea modelului iniţial sau a câmpului morfic, responsabil de remediile specifice corpului fizic. Lobul temporal drept are facultatea de a vindeca, mai ales atunci când este activat prin intermediul a ceea ce majoritatea oamenilor numesc Dumnezeu.

Există un loc unde se derulează evenimentele de maximă importanţă medicală şi care aruncă o lumină nouă asupra sistemului nervos; locul acesta este lobul temporal drept, locul în care gândirea noastră interacţionează cu acel câmp energetic universal, Dumnezeu. Vindecarea spirituală ne serveşte ca să ne atragă atenţia asupra rolului constant pe care spiritul îl joacă în restabilirea sănătăţii.