Totul arată de parcă Universul ar fi fost dinadins alcătuit astfel încât să permită apariţia omului. Ceea ce s-a petrecut pe pământ se putea petrece şi în alte locuri din Galaxie, cu alte cuvinte avem şanse să găsim viaţă şi inteligenţă şi în altă parte a Universului.
S-a remarcat că fosilele din vechime seamănă cu restul fiinţelor actuale, dar în această desfăşurare în timp apar şi unele rupturi brutale, în care aparent fiinţele dispar, deasupra lor apărând urmele unor specii cu totul diferite. Asta denotă că lumea a fost distrusă în mai multe rânduri, după care a urmat o nouă creaţie divină.
Nu este exclus ca viaţa să fi fost în mod deliberat răspândită pe pământ de o societate tehnologică înaintată de pe altă planetă.
Dacă nu ar fi avut loc numeroasele catastrofe care au reorganizat periodic întreaga lume vie, nu cumva evoluţia vieţii ar fi fost prea înceată?
E posibil ca o viaţă de complexitatea celei pământene să înflorească doar pe o planetă din douăzeci care posedă, teoretic, condiţii propice pentru ea.
Pare rezonabil să acceptăm că în Calea Lactee există circa un milion de planete găzduind viaţă suficient de complexă, o biosferă având abundenţa celei pământene.
Distanţele în spaţiu între civilizaţii, oricât ar fi de mari, sunt nesemnificative în comparaţie cu distanţele în timp. Se estimează că doar o civilizaţie din o sută reuşeşte să-şi rezolve problemele ecologice ori legate de un război catastrofal, supravieţuind apoi, celelalte nefiind în stare să depăşească o mie de ani de civilizaţie tehnologică.
Obiecte luminoase sau întunecate mişcându-se aparent pe suprafaţa Lunii au fost observate în secolele trecute. Obiecte emiţând semnale radio în apropierea lunii sau spre ea s-au semnalat încă din 1927. S-a lansat chiar ipoteza că Luna ar putea fi o bază de observaţie de pe care extratereştrii urmăresc Pământul (de ce luna expune spre pământ o singură parte?) sau, de ce nu, să fie ea însăşi o imensă navă cosmică, o alcătuire artificială acoperită cu o crustă exterioară groasă doar pentru a-şi asigura protecţia şi o deghizare faţă de pământeni.
Lumini ciudate sunt semnalate şi pe planeta Marte.
Întâlnirile de gradul I sunt considerate cele în care un obiect este văzut la o distanţă mai mică de 150 m, fără a lăsa urme şi fără a afecta fiinţe sau instalaţii.
Întâlnirile de gradul II sunt cele în care un OZN, văzut la mai puţin de 150 m, lasă urme ce pot fi examinate ulterior şi afectează instalaţii.
Întâlnirile de gradul III, când din OZN descind entităţi şi posibelele întâlniri cu ele.
Întâlnirile de gradul IV atunci când oamenii sunt răpiţi de entităţile extraterestre, apoi lăsaţi liberi sa-şi desfăşoare activităţile cotidiene.
Entităţile respective sunt de o deconcertantă diversitate. Adesea, în acelaşi OZN, sunt văzute entităţi diferite.
Oamenii de ştiinţă par să fie de acord asupra faptului că fiinţele evoluate din alte zone ale Universului trebuie să semene în mare măsură cu noi.
Este extrem de puţin probabil ca manifestările ştiinţei unor extraterestri să le putem cunoaşte ca atare, cu mijloacele noastre, deoarece ei sunt diferiţi de noi ca organism, ca nevoi, ca simţuri şi comportament şi deoarece ei trăiesc într-un mediu diferit de al nostru. Chiar dacă simţurile, condiţiile de mediu ar fi identice, totuşi evoluţia ştiinţei poate fi diferită. Trebuie să acceptăm faptul că ar putea exista situaţii în care ştiinţele a două civilizaţii diferite nu vor fi comparabile. Civilizaţiile foarte dezvoltate cunosc şi folosesc pe scară largă legi ale naturii de care noi nu ştim. Civilizaţiile aflate cu sute de mii sau milioane de ani înaintea noastră ar rebui să aibă o ştiinţă şi o tehnologie care depăşesc în aşa măsură posibilităţile noastre actuale încât nu am fi în stare să le deosebim de magie. În cazul în care fenomenul OZN e manifestare a unei supercivilizaţii, fără îndoială că stăpânesc alte legi ale spaţiului şi timpului şi cunosc şi alte forme de agregare a materiei decât cele accesibile nouă.
Dacă ei există şi nu ne invadează, după cum se vede, înseamnă că nu doresc să distrugă civilizaţia noastră.
Posibilitatea unui schimb de informaţii între noi şi o civilizaţie care ne-a devansat cu milioane de ani este nulă. O societate foarte evoluată ar avea toate mijloacele să ne ţină sub observaţie dar nu este interesantă în a face asta. E posibil ca pentru aceste fiinţe superioare, valorile şi realizările noastre să nu însemne nimic, nu pentru că nu le-ar înţelege, ci datorită faptului că, faţă de cuceririle lor, ale noastre sunt insignifiante. Diferenţele dintre noi şi locuitorii altor corpuri cereşti par să fie mult mai mari. Chiar şi modelele diferitelor culturi pământene diferă.
E posibil ca supercivilizaţiilor să le fie frică să intre în legătură cu o specie inteligentă dar excesiv de certăreaţă şi care, în deciziile sale, pune prea des intuiţiile încărcate de patimi înaintea logicii. Cel mai bun exemplu în acest sens este xenofobia, ura faţă de străini, dispreţul pentru valorile lor. Ipoteticii extratereştri se feresc de noi deoarece au observat că tot ce are mai avansat cunoaşterea terestră devine, mai mult sau mai puţin rapid, instrument de distrugere.
Abia în ultimele decenii a pătruns în conştiinţa colectivă ideea că sălbaticii, cu superstiţiile lor şi cu idolii lor, deţineau totuşi nişte valori, pe care bunele noastre intenţii le-au distrus iremediabil (conchistadorii...)
Ori de câte ori vom face un efort să înţelegem punctul de vedere al celuilalt(chiar dacă iniţial ni se pare absurd sau şocant) vom fi răsplătiţi prin noi deschideri asupra înţelegerii lumii.
Febra civilizatoare a ultimelor secole a produs pagube ireparabile şi fiecare grup etnic, chiar dacă e considerat mai înapoiat, are dreptul, ba chiar trebuie ajutat să-şi păstreze specificul său, modul său propriu, uneori original, de a înţelege lumea. Dezrădăcinarea de propria cultură este o traumă internă pentru indivizii care o suportă. Aceştia se pierd anonimi în sânul culturii dominante, incapabili de a se ridica şi de a mai crea ceva cu adevărat valoros.
În cazul existenţei unei supercivilizaţii, aceasta nu va face nimic pentru a ne invada cu ştiinţa ei, cu cultura ei. Nu va repeta greşeala noastră faţă de incaşi, mayaşi şi nici faţă de micile civilizaţii ale Africii, Polineziei...
Oare viaţa a fost însămânţată artificial pe Pământ?
Oare s-a dirijat apariţia şi dispariţia unor specii pentru a deschide calea lui Homo? Oare însăşi apariţia speciei umane să fi fost supravgheată sau condusă din afară?
Despre încrucişări între făpturi extraterestre şi oameni e greu de vorbit; o încrucişare între două fiinţe aparţinând unor regnuri diferite, de pe planete diferite, este mai puţin plauzibilă.
Se putea însă recolta materialul genetic uman, selecta şi îmbunătăţi, apoi se reimplanta în trupul unor viitoare mame. Dacă o astfel de intervenţie a avut loc, ea a fost una minimă şi efectuată cu deosebită discreţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu