a 125-a zi

Timpul parcă stă în loc                        Cenuşiu în jur e totul,
nevrând clipa să deşire,                       frunza-i fără colorit,
iar mă plâng de nenoroc                      din ocean tresaltă stropul
şi de-a vieţii amăgire.                           peste ţărmul părăsit.

Drumu-n zare se-ntrerupe,                  Eu păşesc la întâmplare
poduri chiar au dispărut,                      prin cenuşa caldă încă,
din adânc lava erupe                             mi-e privirea cu mirare
sporind hău necunoscut.                      şi-un pustiu pe neagra stâncă.