a 124-a zi

Soarele râde cu foc                          Lucrul meu nu are spor,
şi mi-s toate împotrivă,                   ce fac ziua cade noaptea
unde-i dramul de noroc                  şi-n oribilul decor
să mă scoată din derivă?                 mă-ngân cu singurătatea.

Stele nu mai desluşesc                    Semenii nu mă privesc,
peste cerul ce m-apasă,                   parc-aş fi bolnav de ciumă,
nici cuvinte nu grăiesc                     şansele mă ocolesc
sub cumplita mea năpastă.             rămânând un boţ de humă.

Sunt un suflet condamnat
care zace prin ruine,
marinar debusolat
în furtuna care vine.