Rosteşte vântul o chemare Caut umbra răcoroasătrâmbiţând peste coline, fruntea să o descreţesc,
aruncând al lui suflare s-alung arşiţa din casă,
printre firave tulpine. setea să mi-o potolesc.
Flori se leagănă valsând Cât îl văd cu ochii, câmpul
între ritmuri ancestrale, plânge-n arşiţi de cuptor,
ape limpezi curg pe prund un blestem e anotimpul
oglindind malurile goale. şi din zbor gâzele mor.
Soarele, un glob de foc, Albul nor se vede-n zare
razele fierbinţi sloboade, aducând zvon de furtuni,
rătăcesc eu la noroc adieri dogoritoare
pe cărările nomade. seacă apa din fântâni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu