1006

Mai sălbatec vântul suflă        Stele-au dispărut din faşă,
cu rafale-ntunecate,                 luna iar m-a părăsit,
norii grei pe cer se umflu         frunza-n ram pare-o eşarfă
adunând în ei păcate.               pe peronul părăsit.

Ochii lunecă în noapte             Orizontul se frământă
pe sub gene obosite,                  cu vii ace de lumină,
în grădini florile-s moarte        ăst prezentul nu mă-ncântă
cu tulpine zdrenţuite.                şi de-amar inima-i plină.