Stai tăcută pe divancu un chip de statuetă,
eu îţi fac semne în van
sub privirea-ţi desuetă.
Parcă eu nici nu exist
şi odaia este goală,
joacă-n ochi lumini de şist,
inima-ţi bate domoală.
Greieri cântă fericiţi, Uşa larg deschid afară Dar degeaba. Ochi închişi
stele albe îi ascultă însă tu nu ai habar, preţuiesc degrabă somnul,
prin copacii înfrunziţi sunt peronul dintr-o gară iar din jar cărbunii stinşi
răzbătând o rază mută. luminat de-un felinar. îţi vor ţine-acum isonul.
Trenul fuge lung pe şine Liniştea mă împresoară Stau pe bancă resemnat
într-un raid neobosit, cu-al ei giulgiu sidefiu, cu gândirile pierdute,
tu nici nu te uiţi la mine trupul tău mă înfioară un căţel s-a gudurat
şi mi-e sufletul golit. într-al nopţii ceas târziu. că nu e singur în curte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu