început de iarnă

Natura azi s-a îmbrăcat                      Îi joacă-n ochi zglobii luciri
în straie albe de paradă                      şi gura larg deschide,
şi cad din cerul prea înalt                   dar de pe buzele subţiri
vii scânteieri ca de zăpadă.                cuvântul neştiut se stinge.

Copacii gem de grea povară              Firavul deget ciocăneşte
plângând cu lacrimi de mărgean,     în geam, precum o tamburină,
înmărmuriţi în prag de seară-           şi râsul vesel izbucneşte
catarge negre-n alb ocean.                 umplând odaia de lumină.

Un vesel cânt de clopoţel                   Târziu, îşi pleacă a lui gene
răsună sfâşiind văzduhul;                  vrăjit de mitul ancestral,
se-aseamănă c-un bătrânel                purtat pe braţe de Moş Ene,
la tâmple nins întreg pământul.       visând decorul hibernal.

Pe geam priveşte noul prunc
cum fulgul vrea să se prelingă,
cum zboară căzând în uluc,
iar mâna lui dă să-l atingă.