cele mai populare postări

joi, 12 iulie 2018

inaugurare


Fotografiile cu momentul în care primarul PSD din Tecuci inaugurează cu mare fast ieşirea de urgenţă (scara de incendiu) de la o grădiniţă din oraş au devenit virale pe internet după ce edilul a prezentat modesta lucrare, în valoare de 13.000 de euro, ca fiind o mare realizare, de fapt cea mai importantă din cei doi ani de mandat ai lui.
Chiar dacă ne-am obişnuit cu ideea că oamenii politici din România folosesc orice detaliu pentru a-şi creşte capitalul electoral, primarul municipiului Tecuci (judeţul Galaţi), Cătălin Constantin Hurdubae (PSD), a depăşit orice aşteptări.  După doi ani de mandat în care s-a remarcat mai ales prin politizarea agresivă a posturilor publice (având nenumărate procese pierdute cu angajaţii destituiţi), Hurdubae a făcut un adevărat spectacol la inaugurarea singurei investiţii realizată în mandatul său în oraş: o scară de incendiu la o grădiniţă. Evenimentul a avut loc în luna iunie la Grădiniţa „Prichindel” din Tecuci, edilul - însoţit de aproape toţi şefii din administraţia locală şi de un numeros grup de susţinători  - fiind primit cu pâine şi sare de către angajaţii unităţii de învăţământ.  Apoi a fost tăiată panglica la investiţie (dar la o altă uşă decât cea a scării tocmai construite, motivul fiind că aceasta se afla într-o zonă mai îngustă, care ar fi restrâns amploarea festivităţii), iar Cătălin Hurdubae şi alţi câţiva aleşi locali de la PSD au rostit în faţa copilaşilor discursuri pline de laude la adresa prestaţii administrative a primăriei oraşului.                      (adevarul.ro/locale/galati/primarul-tecuci-inaugurat-scara-incendiu)

Scara ce-ai inaugurat
cu atâta fast și pompă
nu te-ajută la-nălțat
în sondaje ci din contră.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu